A fost odată, într-o căsuță mică cu ferestre albastre, o bunicuță care s-a gândit să facă cel mai frumos biscuite din lume. A luat făina, zahărul și multă scorțișoară care mirosea... Mmm, ce bine!

Bunicuța a frământat aluatul: fleașc-fleașc, moale-moale. Apoi, cu un cuțitaș, a tăiat forma unui omuleț. I-a pus doi ochișori din bombonele albastre, o guriță veselă din glazură roz și trei nasturi din cireșe mari. L-a pus în cuptor și a așteptat. ⏲️

Deodată, din cuptor s-a auzit: Cioc! Cioc! Cioc! Bunicuța a deschis ușa, iar Omulețul de Turtă Dulce a sărit direct pe podea! Țup! — Nu mă mâncați! a strigat el cu o voce subțirică. Sunt prea vesel ca să stau într-o farfurie! Și a luat-o la fugă prin bucătărie, a sărit pe fereastră și a ajuns în iarbă: fâș-fâș, fâș-fâș!

Bunicuța și bunicul fugeau după el strigând: — Stai, Omulețule! Ești prea rumen și frumos! Dar el cânta râzând: — Fug, fug, cât pot de tare, nu mă prinde nimeni de sub soare!

Pe drum, s-a întâlnit cu o Vacă mare și grasă. — Muuuu! Ce bine miroși! Te mănânc la prânz! a spus vaca, scoțând limba. Dar Omulețul a fugit printre picioarele ei: — Am fugit de bunicuță, am fugit de bunicel, fug și de o vacă, sunt un voinicel!

Mai departe, s-a întâlnit cu un Porcușor rozaliu care se juca în noroi: — Guiț-guiț! Stai puțin, Omulețule! Pari tare gustos! Dar biscuitele nostru nu s-a oprit: — Am fugit de bunică, de bunic și de vacă, fug și de un porcușor, nimeni nu mă joacă!

Apoi s-a întâlnit cu o Găină moțată: — Cot-codac! Te duc la puișorii mei să te ciugulească! Dar Omulețul de Turtă Dulce era deja departe, trecând ca o săgeată pe lângă ea. Se simțea cel mai rapid din lume!

Dar, ce să vezi? În fața lui a apărut un râu mare și lat. Apa curgea: vâjjj-fâșșș. — Vai de mine! Dacă intru în apă, mă înmoi și mă rup în bucățele! a plâns Omulețul.

Atunci, din tufișuri, a ieșit o Vulpe cu blană moale și roșcată. Ea s-a prefăcut că e tare amabilă: — Nu plânge, micuțule. Urcă-te pe coada mea stufoasă și te trec eu râul. Omulețul s-a urcat. Dar apa a devenit mai adâncă. — Urcă-te pe spatele meu, să nu te uzi! a zis vulpea. Apoi: — Urcă-te pe nasul meu, e mai sigur!

Naiv, Omulețul s-a urcat pe vârful nasului vulpii. Când au ajuns la mal, vulpea a aruncat capul pe spate și... HAȚ! L-a înghițit dintr-o singură îmbucătură. Miam-miam!

Și așa, Omulețul de Turtă Dulce s-a transformat dintr-un călător vesel într-o cină gustoasă pentru cumătra vulpe.