Într-o zi de vară caldă și frumoasă, Sofia era afară, în grădină, alături de mama ei. Soarele strălucea blând, păsările ciripeau, iar aerul mirosea a pământ reavăn și a frunze verzi. Sofia ținea furtunul cu ambele mâini și uda cu grijă rândurile de legume: roșii rotunde, castraveți crocanți și ardei care se legănau ușor sub stropii de apă.

— Uzi foarte bine, Sofia, a spus mama ei zâmbind. Legumele noastre vor fi tare fericite.

— Și eu sunt fericită, mami, a răspuns Sofia, râzând.

Nu departe, pe o piatră încălzită de soare, Tom, motanul ei magic, alb cu negru, pufos ca un nor, stătea tolănit și torcea încet. Ochii lui verzi erau pe jumătate închiși, iar coada i se mișca leneș.

— Nimic nu se compară cu statul la soare, a mormăit el mulțumit.

Deodată, ceva a făcut-o pe Sofia să se oprească. La marginea grădinii, acolo unde începea desișul pădurii, o siluetă mică s-a strecurat printre frunze. Era un spiriduș, cu o căciulă roșie ca o ciupercă, care alerga grăbit, uitându-se mereu în urmă.

— Tom… ai văzut asta? a șoptit Sofia.

Motanul a deschis larg ochii.

— Am văzut. Și nu e deloc un lucru obișnuit.

Spiridușul a dispărut rapid printre tufe.

Curiozitatea Sofiei a fost mai puternică decât orice. Și-a luat repede jacheta ei subțire, și fără să stea pe gânduri, îi lua urma spiridușului, pășind cu grijă spre păd

— Vin și eu, a spus Tom hotărât, sărind jos de pe piatră.

Au mers printre copaci înalți, pe poteci înguste, unde razele soarelui se jucau printre frunze. Pădurea părea să șoptească povești vechi, iar pașii lor răsunau ușor pe pământul moale. După o vreme, copacii s-au rărit și au ajuns într-un luminiș mare și strălucitor.

Acolo, Sofia și Tom au rămas cu gura căscată.

Luminișul era plin de spiriduși simpatici, mici și colorați, care alergau de colo-colo. Unii așezau mese din trunchiuri de copac, alții aduceau fructe lucioase și frunze mari ca niște farfurii, iar alții prindeau licurici în borcănașe de sticlă, care luminau ca niște lampioane.

— Ce se întâmplă aici? a întrebat Sofia uimită.

Un spiriduș cu barbă scurtă și căciulă verde s-a apropiat.

— Pregătim Sărbătoarea Luminii, a spus el. Este cea mai importantă sărbătoare a noastră.

— Dar suntem în mare încurcătură, a adăugat un alt spiriduș, oftând. Fără lumina magică, sărbătoarea nu poate avea loc.

— Ce este lumina magică? a întrebat Tom curios.

— O lumină specială care ne aduce bucurie, speranță și căldură, a explicat spiridușul. Se află la Spiritul Lacului, în adâncul pădurii.

Spiridușii s-au privit neliniștiți.

— Cineva trebuie să meargă să o aducă… dar drumul e greu.

Sofia a făcut un pas înainte.

— Mergem noi, spuse aceasta gândindu-se că începe o nouă aventură.

Tom a dat aprobator din cap.

— Împreună putem reuși.

Un spiriduș tânăr, pe nume Pip, s-a oferit să-i însoțească și să le arate drumul. Cei trei au pornit prin pădure, mergând tot mai adânc, până când au ajuns la un lac limpede, care strălucea ca o oglindă.

Din apa liniștită s-a auzit o voce adâncă și calmă:

— Cine îmi tulbură liniștea?

— Suntem prieteni, a spus Sofia cu voce curajoasă. Avem nevoie de lumina magică pentru Sărbătoarea Luminii.

— Lumina nu se oferă ușor, a răspuns Spiritul Lacului. Va trebui să îndepliniți trei sarcini.

Prima sarcină – Curajul

Spiritul a cerut Sofiei să traverseze un podeț îngust de lemn, deasupra apei. Sofia a simțit emoții, dar Tom a mers alături de ea.

— Sunt aici, i-a spus el.

Cu pași mici și siguri, Sofia a trecut podețul și a ajuns cu bine pe celălalt mal.

A doua sarcină – Bunătatea

Spiritul le-a arătat un peștișor prins într-o plasă veche. Tom a rupt plasa cu grijă, iar Sofia a eliberat peștișorul, care a dispărut fericit în apă.

A treia sarcină – Înțelepciunea

— Ce este mai puternic decât lumina? a întrebat Spiritul.

Sofia a zâmbit.

— Prietenia. Pentru că ea face lumina să existe.

Lacul a început să strălucească, iar din apă a apărut o sferă de lumină magică, caldă și blândă.

— Ați trecut încercările, a spus Spiritul. Luați lumina.

Cei trei s-au întors în luminiș, iar când spiridușii au văzut lumina, au izbucnit în strigăte de bucurie. Licuricii au luminat mai tare, mesele s-au umplut, iar muzica a început.

— Sărbătoarea Luminii este salvată! au strigat spiridușii.

Au dansat, au râs și au sărbătorit până când cerul s-a colorat în portocaliu și roz. La final, Sofia și Tom și-au luat rămas-bun.

— Vă așteptăm mereu, le-au spus spiridușii.

Întorși acasă, grădina era liniștită, iar stelele începeau să apară pe cer.

— A fost o zi luminoasă, a spus Sofia fericită.

— Și plină de magie, a mormăit Tom, tolănindu-se din nou.

Și astfel, Sofia a învățat că urmând curiozitatea, prietenia și bunătatea, poți aduce lumină oriunde ai merge.