Miau a întins lăbuța și l-a atins încet.
Țup! Ghemul a sărit și s-a rostogolit repede sub dulap.
Fâș! Miau a fugit după el cu mare viteză.
Dar ghemul nu s-a oprit! A ieșit pe ușă, s-a dus pe hol și s-a ascuns după perdea.
„Unde ești, Ghemule?” se întreba Miau. Ea a scos boticul de după ușă și... pau! L-a prins!
Un somn pufos
După atâta alergat prin toată casa, Pisicuța Miau a început să caște: Oaaa-u! Era tare obosită. Picioarele ei mici nu mai voiau să fugă.
Atunci, Miau s-a ghemuit și s-a făcut un covrigel moale chiar deasupra ghemului ei albastru. A închis ochii și a început să toarcă încetișor:
„Miau-miau... prrr-prrr... ce bine e!”
Și uite așa, Pisicuța și Ghemul au adormit împreună, visând la noi jocuri vesele.
