A fost odată un cățel bătrân pe nume Sultan. Sultan era tare cuminte, dar pentru că era bătrân, nu mai avea dințișori și nu mai putea să latre tare. Într-o zi, l-a auzit pe stăpânul său spunând: — Sultan e prea bătrân, nu mai poate păzi curtea. Mâine trebuie să plece.

Sultan s-a întristat foarte tare: „Ham-ham... ce mă fac eu acum?”. S-a dus în pădure la bunul său prieten, Lupul, și i-a povestit necazul. Lupul, care era foarte iscusit, i-a spus: — Nu plânge, Sultane! Am eu un plan! Mâine, când stăpânii tăi sunt la câmp, eu voi mima că iau copilașul, iar tu vei veni să-l „salvezi”. Așa vor vedea toți ce cățel curajos ești! 🐺

Zis și făcut! A doua zi, Lupul a apărut lângă copilaș, iar Sultan a început să latre cât putea el de tare: Ham! Ham!. S-a prefăcut că îl gonește pe Lup, iar părinții, când au văzut, s-au bucurat enorm! — Bravo, Sultan! Ești cel mai bun câine din lume! a strigat fermierul.

De atunci, Sultan a primit cea mai moale pernă și cea mai bună mâncare: pâine caldă muiată în lapte, să o poată mânca ușor. Miam-miam! 😋

Dar, într-o seară, Lupul a venit la geam și i-a șoptit: — Sultane, acum că te-am ajutat, lasă-mă să fur o oiță din curte, te rog! Sultan, deși îi era recunoscător Lupului, era un câine cinstit: — Nu pot, prietene! Eu îmi iubesc stăpânul și trebuie să păzesc oițele. 🐑

Lupul s-a supărat puțin și l-a chemat pe Sultan la o „întrecere” în pădure. Sultan s-a speriat, dar nu s-a dus singur, ci a luat-o cu el pe Pisicuța cea șchioapă. 🐱

În pădure, Lupul și prietenul său, Mistrețul, îi așteptau. Când i-au văzut venind, s-au speriat degeaba! Pisica își ținea coada ridicată în sus, iar Lupul a crezut că e o sabie lucioasă! „Aoleu, Sultan vine cu o sabie!”, a strigat el. Și de frică, Mistrețul s-a ascuns în frunze, iar Lupul s-a urcat repede-repede într-un copac. 🌳

Pisica, văzând urechea mistrețului mișcându-se prin iarbă, a crezut că e un șoricel și... țup! l-a ciupit de ureche. Mistrețul a fugit mâncând pământul: „Ghiț-ghiț! Fugiți, că ne mănâncă!”.

Sultan s-a uitat în sus și l-a văzut pe Lup tremurând în copac. — Coboară, Lupule, nu-ți facem nimic! suntem tot noi, prietenii tăi! Lupului i-a fost rușine că s-a speriat de o pisicuță mică. A coborât din copac, Sultan l-a îmbrățișat și au făcut pace. De atunci, au rămas prieteni buni și s-au ajutat mereu, fără să mai fure nimic!